Astazi, in vest şi nord-vest, iar din a doua parte a zilei local şi în nordul teritoriului şi pe arii mai restrânse în centru şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin înnorãri, intensificãri ale vântului, vijelii, frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale şi izolat grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 25...30 l/mp. În restul ţãrii, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime, deşi în scãdere faţã de ziua anterioarã în vest şi nord-vest, vor caracteriza în cea mai mare parte a ţãrii o vreme cãlduroasã, acestea urmând a se încadra între 27 şi 34 de grade. Disconfortul termic local va fi ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitãţi.***
In Bucuresti, vremea se va menţine cãlduroasã, disconfortul termic va fi în continuare ridicat, iar indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 32 de grade.***
La munte, in Carpaţii Occidentali, iar din a doua parte a zilei local în Carpaţii Meridionali şi doar pe suprafeţe mici în restul zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin înnorãri, intensificãri ale vântului, vijelii, frecvente descãrcãri electrice, averse torenţiale şi izolat grindinã. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi pe arii restrânse 25...30 l/mp. Valorile termice nu vor avea variaţii importante faţã de intervalul anterior.***
La mare, vremea va fi frumoasã. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri dupã-amiaza. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mãrii va fi cuprinsã între 22 şi 24 de grade.