În prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin, cu excepţia zonei de sud-est, unde cerul se va menţine noros şi va mai ninge slab. După orele amiezii, se vor semnala ninsori slabe în Maramureş, local în Transilvania şi în jumătatea de nord a Moldovei, dar și în Crişana. Vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime se vor încadra între -9 şi 3 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă cu depunere de chiciură.
În București, vremea va fi rece. Dimineața vom avea -6..-5 grade, chiar -9 grade în zonele de pe lângă București, iar la amiază vom avea în termometre 2..3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
La munte, vremea se va menţine mai rece decât în mod normal la această dată. În prima parte a zilei, se vor semnala ninsori, iar seara vor fi pe arii mai restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, unde rafalele vor depăşi 70...80 km/h, spulberând zăpada.
Potrivit ANM, la ora 7:00, s-au îregistrat noi temperaturi extreme:
-25 de grade la Întorsura Buzăului
-23 de grade la Joseni
-22 de grade la Miercurea Ciuc