Vor fi precipitatii slabe, predominant sub formă de ninsoare în Moldova, mixte în sudul şi estul Transilvaniei şi mai ales ploi si lapoviță în Maramureș, Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei.
În zona montană, va ninge în general slab cantitativ. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 6 şi 14 grade.
În București, temperaturile vor fi în creștere față de ziua anterioară. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi de scurtă durată mai ales în a doua parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 11...12 grade.
La munte, cerul va prezenta înnorări și local se vor semnala precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în special pe crestele Carpaților Meridionali și de Curbură. Valorile termice vor marca o creștere față de ziua precedentă și se vor apropia de normalul termic al perioadei.