"Vorbim de o răcire semnificativă, în special în partea de vest, acolo unde valorile de temperaturi vor fi considerabil scăzute. Inclusiv în Capitală este posibil să avem pe parcursul zilei de luni precipitații care în orele serii să devină mixte. Răcirea este una semnificativă. Mai ales la munte, vom avea precipitații sub formă de ninsoare, vântul va sufla tare, va viscoli și va va spulbera zăpada. Intensificări ale vântului care vor spori senzația de frig. Vitezele la rafală vor putea depăși 45-60 de km/h", a declarat Elena Mateescu, directorul ANM.
Luni, 12 decembrie, conform meteorologilor, vremea se va răci accentuat, devenind rece în regiunile intracarpatice și apropiată de normalul termic al perioadei în rest. Cerul va avea înnorări și va ninge în zonele de munte, local și temporar în vestul, centrul și nordul țării, iar în regiunile sudice și sud-estice, mai ales spre seară și noaptea, pe alocuri se vor semnala precipitații, la început predominant sub formă de ploaie, apoi mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 60-70 km/h, spulberând zăpada, iar trecător și pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între minus 2 grade Celsius în Dealurile Crișanei și 10 grade Celsius pe litoral și în Deltă, iar cele minime vor fi cuprinse în general între minus 9 și 1 grad Celsius. Izolat se va forma ceață.
Și în București se face frig. Cerul va avea înnorări, iar spre seară și în prima parte a nopții se vor semnala precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade Celsius, iar minima va fi de minus 2 - zero grade.