Interval de valabilitate: 21 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 22:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în zona de munte, Transilvania, Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, izolat, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20...30 l/mp și izolat 40...45 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în celelalte județe din Muntenia.
Temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 55...65 km/h în Moldova și local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 70...80 km/h.