În statul american Tennessee 297 de majorete au participat la un uriaş dans sincron. La Helsinki, de Ziua Recordurilor, oameni din 76 de ţări printre care Afganistan, Mexic sau Serbia, s-au reunit într-o singură saună.
Australienii au defilat în costume de baie pe străzile din Sydney, în timp ce în Italia, de Ziua Recordurilor câţiva temerari s-au înscris într-un concurs inedit de mâncat-viteză. Cel mai rapid a dat gata un bol în 90 de secunde.
La Londra un bărbat a reuşit să tragă doar cu părul un autobuz de 8 tone şi jumătate pe o distanţă de 21 de metri. Tot în Europa, însă în Olanda, o construcţie formată din peste 4 milioane 800 de mii de piese de domino a fost răsturnată într-un spectacol transmis la postul public de televiziune.
Aceste evenimente sunt organizate din 2004, când Guinness Book a depăşit pragul de o sută de milioane de exemplare vândute.
Pentru a vedea restul recordurilor doborâte pe tot globul, accesaţi harta interactivă de pe site-ul oficial Guinness World Records.