Evenimentul Zilei scrie că Traian Băsescu este atacat pe subiectul relaţiei cu mogulii. Mai precis, adversarii şefului statului pun pe tapet negocieri pe care acesta le-ar fi avut chiar cu cei pe care îi incriminează: Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vîntu.
Jurnaliştii de la România Liberă constată că în această campanie s-au înmulţit loviturile sub centură, iar electoratul riscă să fie privat de o dezbatere între cei doi candidaţi.
Gândul vorbeşte despre banii din campania electorală. Interesant este că nici unul dintre cele două partide nu-şi prezintă propriile cheltuieli, ci socoteşte banii adversarului. Astfel, PSD a anunţat ieri că PD-L-ul a scos din buzunar între 170 şi 175 de milioane de euro, iar democrat-liberalii au replicat că dacă suma ar fi reală, atunci şi PSD a cheltuit cam tot atâţia bani.
Cotidianul scrie, pe prima pagină, că Băsescu ştia tot. Adică ştia despre Fuga lui Omar Hayssam, Răpirea jurnaliştilor, Criza economică, voturile pentru EBA şi lista continuă.
Din Ziua aflăm că filmul care a provocat marele scandal poltic al ultimelor zile ar fi trecut prin mâinile unor lideri ai PD-L.