Astfel, potrivit sursei citate, există o posibilitate realistă ca Putin să-și folosească discursul pentru a anunța în mod oficial aderarea regiunilor ocupate ale Ucrainei la Federația Rusă, relatează HotNews.ro.
Referendumurile care se desfășoară în prezent în aceste teritorii sunt programate să se încheie miercuri, pe 27 septembrie.
”Liderii Rusiei speră aproape sigur că orice anunț de aderare va fi văzut ca o justificare a \"operațiunii militare speciale\" și va consolida sprijinul patriotic pentru conflict”, susțin serviciile secrete militare britanice.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 27 September 2022
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) September 27, 2022
Find out more about the UK government's response: https://t.co/xG1CgXqeKM
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/schw2ockbs
Reamintim că referendumurile din autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk au fost recunoscute ca fiind valide, a anunțat, pe 25 septembrie, presa de stat rusă.
Referendumul privind intrarea Lugansk în Federația Rusă a fost validat, deoarece la el au participat peste 50% dintre alegători, a declarat șeful Comisiei Electorale Centrale. Prezența la vot în Lugansk, în cele trei zile de scrutin, până la ora 20:00, ora Moscovei, era de 76,09%.
Prezența la vot la referendumul desfăşurat în regiunea Herson pentru intrarea în componenţa Rusiei a fost de 48,91%, iar prezența la vot la referendumul din regiunea Zaporijjia a fost de 51,55%, în cele trei zile de scrutin, luând în calcul inclusiv voturile din străinătate.