Pasagerii avionului cu destinaţia Viena şi-au lăsat bagajele pentru îmbarcare şi au trecut pe la check-in. În zona liberă au aflat că avionul care urma să plece la ora 22.00 are întârziere, pentru ca mai apoi, după mai bine de două ore de aşteptare să afle de la reprezentanţii aeroportului că aeronava nu mai pleacă.
"După două ore jumăte am fost anunţaţi că s-a anulat zborul, după ce am cerut noi. Nu a venit nimeni să ne anunţe nimic", a declarat un pasager. Oamenii care aşteptau să plece cu avionul companiei slovace spre Viena au fost trimişi acasă.
"Cei de la handling ne-au anunţat că avionul este sechestrat la sol. N-am primit nicio informaţie de la comandantul aeroportului, nici de la compania Sky Europe", a mai declarat un pasager.
Compania Sky Europe a intrat în faliment pentru a se reorganiza şi are datorii de peste 100 de milioane de euro. Oficialii aeroportului au confirmat că aeronava a fost reţinută din cauza datoriilor pe care compania le are faţă de Aeroportul Băneasa. Reprezentanţii Sky Europe nu au putut fi contactaţi pentru a oferi lămuriri despre această situaţie.