Geologii de la Observatorul din Alaska au declarat că vulcanul a erupt de patru ori în timpul nopţii de duminică spre luni, formând un spectaculos nor de fum.
Vulcanul Redoubt, un masiv muntos cu altitudinea de 3.108 metri, este
situat într-o zonă mai puţin populată, la aproximativ 150 de kilometri, sud-vest, de oraşul Anchorage. Vântul a împrăştiat norii de fum spre oraşele Willow şi Talkneetna, de lângă Muntele McKinley. Ca măsură de siguranţă, 19 curse aeriene de pe aeroportul din Anchorage au fost anulate.
În luna ianuarie, geologii au avertizat că vulcanul va erupe în orice moment. Duminică dimineaţa, 40-50 de cutremure au fost înregistrate la fiecare oră. Geologul John Power a spus că aceasta este de departe cea mai mare erupţie din apropierea unui oraş din Alaska.
Geologii au precizat că activitatea vulcanică de pe Muntele Redoubt a fost foarte intensă în ultimele zile şi se aşteaptau ca vulcanul să erupă în orice moment.