"Partidele politice trebuie să facă gestul istoric de a adopta cadrul normativ necesar pentru o lustraţie completă şi aceasta nu numai în raport cu magistraţii, ci în raport cu toate profesiile juridice: avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti", susţine Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), într-un comunicat de presă.
UNJR precizează faptul că până la adoptarea acestui cadru normativ, organismele abilitate trebuie să apeleze la mecanismele legale pentru deconspirarea celor care au colaborat cu organele de securitate şi care acum ocupă funcţii de conducere în magistratură sau deconspirarea magistraţilor care au fost ori sunt agenţi sub acoperire sau colaboratori ai serviciilor de informaţii române după 1990.
"Se poate spune că procesul lustraţiei s-a limitat în a deconspira doar acele persoane ce deţin funcţii publice sau intenţionează să acceadă la funcţii publice care au fost agenţi sau colaboratori ai organelor de securitate, ca poliţie politică", arată UNJR.
"Din păcate", constată UNJR, "nu reprezinta obiectul lustraţiei toţi cei care au făcut parte sau au fost colaboratori ai serviciilor secrete înainte de 1990 şi nici cei care au făcut parte din structurile de conducere ale fostului Partid Comunist Român sau au fost membri sau membri supleanţi ai Marii Adunări Naţionale".
În concluzie, "pentru o însănătoşire a societăţii româneşti, se impune şi nu e tardivă, desi s-au scurs aproape 20 de ani de la caderea regimului Ceausescu, lustraţia", susţine Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, cu precizarea că "sistemul juridic, în mod deosebit, trebuie curăţat de astfel de persoane".