CE a ajuns la concluzia preliminară că Microsoft, care controlează trei sferturi din piaţa mondială de sisteme de navigare pe internet, a împiedicat intrarea în competiţie a unor sisteme concurente şi a încălcat reglementările Uniunii Europene (UE), abuzând de poziţia sa dominantă.
Reprezentanţii Comisiei Europene au adăugat că Microsoft are la dispoziţie opt săptămâni ca să răspundă listei de acuzaţii ce a fost trimisă companiei şi care ameninţă să amendeze gigantul american de software, dacă descoperirile preliminare se confirmă.
Microsoft a plătit până acum Comisiei amenzi ce depăşesc 1 miliard de dolari.
Microsoft şi Uniunea Europeană s-au angajat de ani de zile într-o dispută din cauza problemelor de competiţie, iar firma americană a fost amendată de mai multe ori, ca urmare a acuzaţiilor că abuzează de faptul că domină 95% din piaţa sistemelor de calculatoare personale, prin intermediul programului omniprezent Windows.