Treizeci de persoane au fost evacuate din Vatra Dornei, după ce gospodăriile lor, opt la număr, au fost inundate. Apele ar putea inunda şi alte gospodării din aval, astfel că există riscul ca evacuările să continue. Localnicii spun că Bistriţa a mai ieşit din matcă şi în alţi ani, dar niciodată apa nu a ajuns până la casele lor.
În Moldova, inundaţiile au stricat Crăciunul şi locuitorilor din judeţul Neamţ, unde 150 de familii au fost evacuate joi, din satele Poiana Teiului, Borca, Frumosu şi Dreptu, din cauză că locuinţele lor riscau să fie inundate. Râul Bistriţa a ieşit din matcă după ce sloiurile de gheaţă formate pe apele sale s-au topit.
Institutul Naţional de Hidrologie a instituit cod galben de inundaţii în 12 judeţe. Avertizarea a intrat în vigoare pe 24 decembrie, la ora 20.00, şi a fost valabilă până duminică, la ora 16.00.
Hidrologii au anunţat creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie. Codul galben vizează râurile: Vişeu, Iza (jud. Maramureş), Tur (jud. Satu Mare), Lăpuş (jud. Maramureş), Crasna (jud. Sălaj şi Satu Mare), Barcău (jud. Sălaj şi Bihor), afluenţii Someşului Mic (jud. Cluj), Crişul Alb (jud.Hunedoara şi Arad), Crişul Negru (jud. Bihor şi Arad), Crişul Repede (jud. Bihor şi Cluj), Arieş (jud.Alba şi Cluj), Bega, Timiş, Barzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (jud. Caraş-Severin şi Timiş), Jiu superior şi Motru ( jud. Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi).