Reţinuţii sunt un agent de poliţie, un instructor auto şi un intermediar. Aceştia vor fi prezentaţi azi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă. Percheziţiile ofiţerilor anticorupţie s-au desfăşurat până azi-noapte târziu.
Scandalul permiselor s-a extins şi în judeţul Covasna. 19 persoane sunt puse sub învinuire pentru că ar fi eliberat certificate, dar şi permise de conducere în mod fraudulos.
Ofiţerii DGA au descins miercuri dimineaţă la domiciliile suspecţilor iar poliţiştii au mers la Primăria Sfântu Gheorghe, de unde au luat mai multe calculatoare şi acte pentru cercetare.
Cele 19 persoane sunt puse sub învinuire pentru fapte de corupţie, dare, luare de mită şi fals, patru dintre acestea fiind de la Serviciul de Permise şi Înmatriculări Covasna, o persoană este de la Primăria de Sfântu Gheorghe, trei de la diferite şcoli de şoferi, iar restul sunt intermediari.
Intermediarii aduceau clienţi atât pentru obţinerea frauduloasă a permiselor, cât şi pentru înmatriculări de vehicule cu chitanţe false.
Activitatea Serviciului de Înmatriculări şi Permise a fost monitorizată mai mult timp de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie. În această perioadă, ofiţeri sub acoperire le-au plasat lucrătorilor diferite sume de bani, pentru diferite servicii.
La fel ca şi în cazul de la Argeş, sumele pentru obţinerea unui permis variau între 100 şi 1.000 de euro, existând şi intermediari care le aduceau clienţi celor de la Serviciu de permise.
Simultan cu percheziţia de la sediul Serviciului de Permise, ofiţerii DGA au percheziţionat 22 de imobile, unde ar exista probe care atestă implicarea lucrătorilor Serviciului în eliberarea pe bani de permise auto şi în înmatriculări ilegale. Actele care ar urma să fie ridicate de la toate cele 22 de percheziţii, vor fi coroborate cu celelalte probe strânse, între care şi interceptări telefonice.