Arbitrii români se află în această săptămână într-un stagiu de pregătire în Antalya. Unul dintre cei doi preparatori fizici care îi însoţesc pe "fluieraşi" şi asistenţi la aceste cursuri de perfecţionare este chiar soţia lui Alexandru Tudor, nimeni alta decât "preparatoarea" arbitrului FIFA. Pentru conducerea Comisiei Centrale a Arbitrilor nu a contat faptul că, în urmă cu zece zile, cunoscutul cavaler al fluierului tocmai a ratat un test fizic organizat de UEFA în Spania, luând decizia ca Daniela Tudor să se ocupe de toţi arbitrii din lotul A. De fapt, "Angelina Jolie", soţia lui "Brad Pitt", a mai efectuat un asemenea stagiu şi în urmă cu câţiva ani, la Poiana Braşov. Angajarea unor rude este o practică la ordinea zilei la Federaţia Română de Fotbal. Chiar preşedintele Mircea Sandu l-a adus la Casa Fotbalului pe unul dintre nepoţi, acuzat ulterior că se uită pe site-uri pentru adulţi, dar şi pe fiica sa, Raluca, aceasta fiind desemnată să se ocupe de fotbalul feminin de la noi din ţară.