”Abia doar ce a fost condus pe ultimul drum colegul nostru de la Braşov, că un alt coleg, Cristian Zanfira din cadrul IPJ Gorj a fost răpus de Covid în această seară. În urma sa a rămas o soţie sfâşiată de durere şi doi copii de numai câţiva anişori. Este dovada clară că poliţiştii, prin natura misiunilor pe care le desfăşoară, sunt printre cei mai expuşi la infectarea cu SARS COV2.
Mai mult decât atât, pe lângă gradul mare de expunere, poliţiştii nici nu au fost luaţi în seamă pentru acordarea ”stimulentului de risc” alături de celelalte categorii nominalizate până în prezent, personalul din sănătate, din asistenţă socială sau cadrele didactice. Domnule ministru Vela, câţi poliţişti trebuie să mai ucidă acest virus să luaţi decizia testării? Câte familii vor mai trebui să-şi plângă morţii pentru ca MAI să conştientizeze importanţa testării poliţiştilor? Lipsa de reacţie de care daţi dovadă, vă face autorul moral al morţii al fiecărei pierderi pe care o suferim din rândul cadrelor MAI”, spun reprezentanţii sindicatului Europol.