Ambele tabere ale campaniei electorale pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale s-au implicat în campanie negativă. Aceasta este concluzia la care a ajuns Vadim Zhdanovich, şeful misiunii OSCE de observare a alegerilor prezidenţiale, care a acordat un interviu pentru Realitatea tv.
\"Nu e doar un fenomen al procesului electoral din România, dar a fost remarcată o campanie negativă de către misiunea noastră. Această campanie negativă a fost observată la televiziuni. De asemeni, am remarcat că a existat un număr de postere ce ar putea induce în eroare votanţii. Aş spune că ambele părţi au fost implicate în această campanie negativă\", declară acesta.
Observatorii de la OSCE, în număr de 25, consideră că la primul tur de scrutin cele mai mari probleme au fost înregistrate la secţiile speciale de vot. Din cauza cozilor lungi, unii dintre alegători nu au apucat să voteze. De data aceasta însă, votul la secţiile speciale ar fi trebuit să meargă mai rapid, deoarece s-au desfăşurat doar alegerile prezidenţiale, nu şi un referendum. Alte aspecte tehnice au fost menite să faciliteze votul la aceste secţii.
\"Ne-am întâlnit cu autorităţile electorale şi ne-au informat despre câteva inovaţii tehnice ce vor fi introduse în timpul zilei de votare pentru a facilita procesul votului. Va creşte numărul de ştampile la secţiile de vot, va creşte numărul de urne la secţiile de votare\".