Agenţia de evaluare financiară a revizuit, totodată, de la 'negativă' la 'stabilă', perspectiva ratingurilor grupului bancar francez.
"Retrogradarea băncii reflectă îngrijorarea legată de potenţiale pierderi viitoare, din cauza expunerii ample a SocGen la investiţiile din sectorul creditelor structurate şi la majorarea riscurilor de creditare, fapt subliniat de anunţul grupului legat de pierderi de 278 milioane euro din primul trimestru al acestui an", a declarat analistul Sylvie Dalmaz, de la agenţia de rating.
Standard & Poor's se aştepta anterior ca SocGen să menţină în 2009 un profit consolidat în apropiere de nivelul celui din 2008, dar a eliminat în prezent această variantă, se mai arată îmn comunicatul agenţiei de rating.
Societe Generale SA, cea de-a treia bancă franceză, a raportat pierderi de 278 milioane euro în primul trimestru, din cauza deprecierilor de active şi a provizioanelor pentru împrumuturi riscante, potrivit Bloomberg.
În primul trimestru din 2008, banca înregistrase câştiguri de 1,1 miliarde euro, iar analiştii chestionaţi de Bloomberg mizaseră pe un profit de 332 milioane euro în trimestrul I din 2009.
Societe Generale este prezentă în România prin BRD SocGen (BRD), care a obţinut în primul trimestru din 2009 un profit net de 210 milioane lei (49 milioane euro), în scădere cu 19% faţă de intervalul similar al anului trecut, în special pe fondul creşterii semnificative a costului riscului de credit.