Încă 100 de militari români se vor alătura în 2010 celor 1.100 de soldaţi trimişi în Afganistan, iar România va analiza posibilitatea sporirii contribuţiei în această ţară, în spiritul solidarităţii aliate şi în conformitate cu evaluările şi procedurile de decizie naţională.
Cătălin Predoiu, ministrul interimar de externe, a reconfirmat vineri la Bruxelles angajamentul de lungă durată al României pentru misiunea NATO din Afganistan, prin susţinerea eforturilor de stabilizare şi de combatere a terorismului, se arată într-un comunicat al MAE.
Şeful diplomaţiei române a precizat că România are o prezenţă substanţială în cadrul operaţiunii, indicând faptul că, ulterior summitului NATO de la Bucureşti din aprilie 2008, contribuţia românească s-a dublat, ajungând, în prezent, la mai mult de 1.000 de militari, dislocaţi în partea de sud a Afganistanului, cărora li se vor adăuga, în cursul anului 2010, încă 100 de persoane.
La solicitarea secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, adresată aliaţilor de a-şi spori alături de SUA contribuţia la ISAF, ministrul român a menţionat că România va analiza posibilitatea sporirii contribuţiei în Afganistan în spiritul solidarităţii aliate şi în conformitate cu evaluările şi procedurile de decizie naţională. De asemenea, ministrul interimar al afacerilor externe a subliniat importanţa laturii de reconstrucţie civilă şi, în context, a indicat necesitatea coordonării, în acest domeniu, a eforturilor aliate cu cele ale Uniunii Europene.
De altfel, aliaţii au reafirmat angajamentul faţă de continuarea implicării în cadrul operaţiunii din Afganistan, în vederea asigurării unei soluţii durabile de stabilizare a regiunii, cu sublinierea importanţei asigurării unei cooperări cât mai strânse cu statele din regiune, precum şi cu ceilalţi actori implicaţi (ONU şi UE).
Participanţii la reuniunea statelor membre NATO cu statele contributoare la ISAF au salutat decizia administraţiei americane privind strategia asupra stabilizării Afganistanului, precum şi strategia de combatere a insurgenţei propusă de comandantul trupelor ISAF, generalul McChrystal.
În urma reuniunii, miniştrii au adoptat o declaraţie referitoare la Afganistan şi au aprobat documentul referitor la sprijinul ISAF în contextul proceselor de reintegrare şi reconciliere din acest stat.
Reuniunea ministerială NATO intervine la numai câteva zile după ce Barack Obama a anunţat marţi desfăşurarea accelerată a 30.000 de militari suplimentari în Afganistan, pentru combaterea talibanilor, şi le-a cerut şi aliaţilor din NATO să trimită întăriri.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat la jumătatea lunii noiembrie, după ce a avut o întrevedere cu secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, că România \"analizează cu toată deschiderea\" solicitările de creştere a contribuţiei în Afganistan, urmând să trimită mai multe trupe deodată cu ceilalţi aliaţi.