Fanii Otopeniului s-au călcat în picioare pentru a pune mâna pe un tichet gratuit, marea "miză" fiind pentru unii aceea de a vedea la lucru Steaua. Biletele s-au acordat pe baza buletinului de identitate.
"S-a călcat lumea în picioare", a spus unul dintre amatorii de bilete, în timp ce un altul a recunoscut că s-a înghesuit la coada de la stadionul din Ploieşti pentru a fi sigur că va vedea Steaua "pe viu".
Meciul CS Otopeni - Steaua se va disputa astăzi, la ora 20.30, în etapa a 27-a a Ligii I.