"A fost bine, sunt mulţumit de acest cantonament, m-am edificat asupra titularilor şi a primelor 3-4 rezerve. Echipa a jucat de multe ori bine şi chiar foarte bine. Nu e adevărat că jucătorii s-au plâns că îi alerg prea mult. Spre deosebire de alte cantonamente, eu aş putea spune că echipa a avut mai multă libertate", a spus Hizo la sosirea pe aeroportul "Henri Coandă".
Tehnicianul a mai menţionat că ar mai avea nevoie de doi jucători, fără a specifica posturile acestora. În ceea ce priveşte obiectivul din sezonul viitor, Hizo a precizat: "Nu e să câştigăm campionatul, ci să ne calificăm în cupele europene".
Rapidiştii au înregistrat în turneul din Germania două victorii, 1-0 cu Ankaraspor şi 3-1 cu Gaziantepspor, două remize, 0-0 cu Ergotelis şi 2-2 cu Lokomotiv Sofia, şi o înfrângere, 1-5 cu Manisaspor. Giuleştenii vor începe campiontul vineri, 31 iulie, pe teren propriu, în compania Politehnicii Iaşi.