Radu Mazăre a dat în judecată IGPR după ce instituţia a emis un comunicat de presă în care el, alături de de alţi funcţionari din Primăria Constanţa, era acuzat că ar fi prejudiciat bugetul municipalităţii cu 6 milioane de euro, prin atribuirea preferenţială a unor contracte.
"Am să-l întreb pe domnul ministru cine plăteşte aceşti bani: instituţia sau poliţiştii care s-au apucat şi au trecut ei cu de la sine putere câţi bani a furat Mazăre", a afirmat edilul, care a adăugat că va da acei bani persoanelor cu handicap.
De asemenea, IGPR este obligat să publice sentinţa, pe cheltuiala instituţiei.
În dosarul dintre cele două părţi (5080/212/2006) s-au pronunţat, iniţial, Judecătoria Constanţa, apoi Tribunalul Constanţa. Ambele instanţe au decis ca despăgubirile să fie de 50.000 de lei.
Radu Mazăre a dat în judecată IGPR, la începutul lunii noiembrie 2006, după ce inspectoratul ar fi dat publicităţii, în august 2006, un comunicat în care el şi alţi funcţionari din cadrul Primăriei Constanţa erau acuzaţi că au atribuit preferenţial unele contracte din fondurile publice, pe baza unor licitaţii formale, fiind produs astfel un prejudiciu de peste şase milioane de euro.
În decembrie 2007, Judecătoria Constanţa a apreciat că poliţiştii nu ar fi trebuit să folosească exprimarea "cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu", prezumţia de nevinovăţie fiind valabilă pentru toată lumea, astfel că i-a dat câştig de cauză primarului şi a decis că IGPR trebuie să achite reclamantului 500 de milioane de lei vechi drept daune morale şi să-i prezinte, public, scuze. Procesul a ajuns la Tribunalul Constanţa, după ce IGPR a atacat sentinţa, cu apel.
În iunie 2008, Tribunalul Constanţa a decis că IGPR nu trebuie să-i ceară scuze primarului Radu Mazăre, dar trebuie să plătească 50.000 de lei prejudicii de imagine. Magistraţii Tribunalului Constanţa au admis apelul introdus de Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei prin care Judecătoria Constanţa i-a dat câştig de cauză lui Radu Mazăre. Judecătorii au modificat în parte sentinţa şi au decis că IGPR nu va fi obligat să-şi ceară scuze în public, dar au menţinut celelalte dispoziţii.