Primarul Constanţei Radu Mazăre a pus în mişcare maşinăria de campanie a PSD local pentru a-l susţine pe Geoană. Mazăre spune că se adresează locuitorilor Constanţei \"ca om, cu bucuriile, cu greutăţile, împlinirile şi neîmplinirile lui\". El îi ia părtaşi pe aceştia în încercarea sa de a scăpa de DNA pentru a petrece mai mult timp la Primărie unde altfel s-ar putea ocupa de oamenii nevoiaşi şi tineri. A pus bannere prin oraş cu mesaje prin care îi îndeamnă pe cei care l-au votat pe el ca primar să îi dea votul prezidenţiabilului PSD. Îmbrăcat în combinezon cu cască de muncitor pe cap şi aflat în spatele lui Geoană, Mazăre apare pe afişele electorale inscripţionate cu sloganurile: \"Votezi Geoană, votezi Mazăre\", \"Cu Geoană fac treabă\", \"Cine pleacă? Eu sau Băsescu?\".
Cei care au îndrăznit să îi dea votul lui Băsescu în primul tur al alegerilor au fost certaţi de primar la TV Neptun, televiziunea apropiată lui. Acesta i-a apostrofat pe constănţenii care l-au susţinut doar până la cabina de vot şi, odată intraţi, au pus ştampila pe Traian Băsescu. Nu vor mai primi pachete de la Primărie, nu vor mai avea abonamente compensate, nu vor mai fi locuinţe ieftine pentru tineri. Acesta sunt avertismentele lui Mazăre către constănţeni date în emisiune.
Cireaşa de pe tort este scrisoarea trimisă constănţenilor semnată de Radu Mazăre. \"Dragă constănţeanule\", cam aşa începe epistola în care Mazăre spune de la început să scrie oamenilor în calitate de primar care vorbeşte despre proiectele sale cele mai importante: protecţia socială, dezvoltarea oraşului şi a turismului şi mai ales locuinţele ieftine pentru tineri.
\"Asumarea acestor legăminte faţă de tine mă urmăreşte în viaţă şi în gândurile mele de zi cu zi şi nu îmi pot imagina că aş putea încheia acest mandat altfel decât ducându-le la împlinire, aşa cum am făcut şi cu cele din mandatele precedente\". Aceasta este continuarea cu litere bolduite după care Mazăre se declară mândru că este constănţean şi mărturiseşte că nu poate pleca de la Primărie \"cu capul plecat şi urmărit de ruşinea că am promis ceva şi nu m-am ţinut de cuvânt\".
Radu Mazăre continuă plângându-se că nu a avut bani în ultimii cinci ani, că multe proiecte i-au fost blocate în mod intenţionat şi că i-a fost ciudă că oraşe cu primari portocalii \"au primit bani cu nemiluita de la Guvern\" în timp ce el a \"strâns cureaua\". Edilul Constanţei spune că s-a tot gândit de ce au primit fonduri craiovenii, clujenii, arădenii, braşovenii, în timp ce constănţenilor li s-a refuzat acest lucru. Astfel el ajunge la concluzia \"Faptul că eu nu sunt din acelaşi partid cu Băsescu, nu ar trebui să fie o pedeapsă pentru voi, cei care m-aţi votat\".
Constănţenii sunt puşi în faţa a două opţiuni de către Mazăre: Băsescu şi echipa lui care \"i-au tăiat fondurile\" şi Mircea Geoană cu Johannis prim-ministru \"un neamţ român susţinut de Uniunea Europeană, un gospodar ca şi mine\". Această a doua parte este subliniată. Mazăre îşi exprimă speranţa că el şi constănţenii nu vor mai fi discriminaţi şi că astfel îşi va putea duce la bun sfârşit angajamentele luate în faţa electoratului.
Mazăre face o dezvăluire \"ca de la om la om\": S-a săturat ca el, familia sa, colaboratorii săi, funcţionarii Primăriei \"toţi nevinovaţi\" să fie anchetaţi, hăituiţi de toate instituţiile de control ale statului \"la ordinul politic al lui Băsescu\". Mazăre spune că nu mai vrea să îşi petreacă următorii ani la DNA lipsind astfel de la primărie unde şi-ar putea face datoria faţă de cetăţenii care sunt luaţi mereu părtaşi la munca, experienţele şi sacrificiile primarului.
La final, primarul le spune constănţenilor că îi aşteaptă să aleagă pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, \"Binele\".