Călin Popescu Tăriceanu şi Teodor Meleşcanu alcătuiesc rezerva de prezidenţiabili a liberalilor în cazul în care Crin Antonescu s-ar răzgândi.
Amândoi sunt prezentabili, înalţi, bine crescuţi, amândoi se îmbracă ireproşabil, amândoi şi-au dorit să candideze. Există un soi de bună creştere care îi aşază în aceeaşi categorie valorică, un fel civilizat şi politicos de a vorbi, care le plafonează şansele de a fi lideri cu carismă.
Tăriceanu şi Meleşcanu fac figura unor băieţi buni care reacţionează prost dacă sunt scoşi din ale lor. Au vocaţie de adjuncţi, dar, când şi când, dau la iveală ambiţii de lider.
Timid şi educat, Călin Popescu Tăriceanu s-a lăsat împins în faţă de Băsescu în momentul victoriei din decembrie 2004. Mulţumind şi parcă nevenindu-i să creadă, s-a văzut premier pe un val de entuziasm de care a beneficiat din plin.
Până în acest moment, cariera lui a fost egală cu el însuşi, adică rezonabilă. Inginer şi asistent universitar, Călin Popescu Tăriceanu ia parte, în 1990, la refondarea Partidului Naţional Liberal. Se desprinde cu Aripa Tânără, apoi cu noul PNL, pentru ca în 1993 să se reîntoarcă în PNL. De patru ori deputat şi o dată ministru în guvernul Ciorbea, Tăriceanu ştie să îmbine politica şi banii şi reuşeşte să adune, în toţi aceşti ani, o avere estimată la 15 milioane de euro.
La 7 iulie 2005, în consens cu preşedintele Băsescu, guvernul Tăriceanu se pronunţă pentru alegeri anticipate, dar, la 19 iulie, invocând inundaţiile, se răzgândeşte. Aici începe un lung conflict între premier şi preşedinte, care distruge Alianţa D.A. şi spulberă toate proiectele guvernării de dreapta.
Teodor Meleşcanu are formaţie juridică şi diplomatică. Între 1967 şi 1985, îndeplineşte diferite misiuni la Geneva şi ONU, iar Revoluţia îl găseşte la Ministerul de Externe. E ministru de Externe în guvernul Văcăroiu, apoi e ales senator de trei ori, în 1996, 2004 şi 2008. În guvernul Tăriceanu e ministru al Apărării.
Liniar, discret şi un pic misterios, Meleşcanu înregistrează la capitolul nebunii politice un singur episod. În 1997 s-a desprins din PDSR şi a format Alianţa pentru România, un partid care a crescut frumos şi a murit previzibil. Amabil şi nonconflictual până la banalitate, Teodor Meleşcanu e, totuşi, proprietarul unei experienţe internaţionale redutabile.
Împreună cu Tăriceanu, Meleşcanu compune rezerva de băieţi zdraveni şi corecţi, gata să compenseze, la o adică, abandonul lui Crin Antonescu.
