"Este prima dată când o expoziţie a unei preşedinţii a UE provoacă dezbatere", a spus luni Jan Vytopil, responsabil pentru evenimente culturale organizate de preşedinţia cehă a UE.
Fiecare preşedinţie a UE instalează de la începutul mandatului o operă de artă în holul clădirii Consiliului, unde au loc summiturile europene şi consiliile de miniştri. Acum, câte un artist din fiecare stat membru a încercat să zugrăvească stereotipurile sau prejudecăţile ce îi vizează ţara, la cererea Cehiei.
"Stereotipurile sunt bariere ce trebuie să cadă", explică cehii, care au ales ca slogan al preşedinţiei lor "Europa fără bariere". Rezultatul poată numele "Entropa".
Polonia artistului Leszek Hirszenberg este reprezentată de o imitare a celebrei fotografii cu soldaţi care înfig drapelul american pe un deal, în bătălia de la Iwo Jima: soldaţii sunt înlocuiţi de preoţi în sutane care ridică drapelul comunităţii gay. Teritoriul Bulgariei este acoperit de toalete turceşti. "Acest lucru va enerva multă lume, de altfel am şi dorit acest lucru, va provoca scandal, mai ales la noi", explică autoarea, Elena Jelebova, revendicând un act "primitiv, vulgar şi scatologic".
Cinci minarete se ridică din apele ce acoperă Olanda. Italia se transformă într-un teren de fotbal uriaş pe care fiecare jucător ţine o minge în faţa organelor sale genitale, pentru a participa la un "sistem autoerotic", potrivit artistului Francesco Zampedroni. Luxemburgul este "de vânzare", Spania este acoperită de betoane, iar Marea Britanie, reputată pentru euroscepticismul său, nu există.
"Mă tem că ţările vizate nu vor aprecia simţul umorului de care dau dovadă cehii", a comentat un funcţionar european.
"Am încredere în capacitatea Europei de a aprecia un astfel de proiect", a spus vicepremierul ceh, Alexandr Vondra, considerând această expoziţie "o dovadă că în Europa de astăzi nu mai există loc pentru cenzură".
Artistul ceh David Cerny a decis să facă o "defilare" a citatelor "formidabile şi pertinente" ale controversatului preşedinte ceh Vaclav Klaus.