Preşedintele spune că legea unică a salarizării trebuie adoptată rapid
Noua lege a salarizării trebuie finalizată în câteva luni. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la TVR, că speră ca negocierile din Coaliţie să nu fie o frână pentru adoptarea legii. Şeful statului a arătat că nu trebuie să mai existe inechităţi în sistemul bugetar şi nici pensionari cu pensii speciale.
"Există un sector bugetar în care se iese la pensie cu venitul din ultima
lună. Şefii structurilor respective îi dau domnului şi prima şi nu ştiu ce şi te trezeşti că iese la pensie cu 8.000-9.000. Sunt
peste 200.000 de oameni care iau pensie specială", a declarat Traian Băsescu.