Cunoscut pentru generozitatea sa pentru biserică, patronul Stelei este aşteptat cu nerăbdare în capitala Belgiei. Preoţii ortodocşi de aici văd în alegerea lui Becali ca europarlamentar ocazia perfectă să scape de grijile legate de bani.
Unul dintre preoţi vrea ca patronul Stelei să-l ajute să cumpere o biserică sau teren pentru construcţia unui lăcaş sfânt. Preotul spune că, în schimbul ajutorului, îi va pune lui Becali biserica la dispoziţie, pentru întâlnirile cu românii din Belgia, mai scrie Cotidianul.