Maria Cârneci a transmis ce îi face plăcere să facă
Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Maria Cârneci a acceptat provocarea de a discuta deschis despre viața și obiceiurile ei. Printre întrebările primite, una s-a referit la dependența de păcănele, iar răspunsul artistei a fost sincer și direct.
Maria Cârneci a povestit că prima experiență cu păcănelele a avut-o în America, atunci când a mers în vizită la prieteni. De atunci, cazinourile au devenit pentru ea o modalitate de relaxare. Artista nu neagă că, ocazional, se mai destinde și prin achiziționarea de lozuri în plic.
„Să știi că în America prima dată când am fost... E adevărat ce spui tu cu colecția de cristale, cu oglinda, că am venit la spinare cu tot felul de nebunii din toată lumea. Mai repede am cumpărat ceva pentru casă, pentru băiatul meu, decât să-mi iau nu știu ce rochie cu spatele gol.
Adică, nu știu, mai repede a fost pentru casă. Avem prieteni în toată lumea și, prima dată când am mers în America, prietenii mei unde crezi că m-au dus? (n.r. la cazinou). Pe aici m-am mai dus cu colegi, mergea și soțul. Bine, noi am cântat în cazinouri la Sinaia la nunți. Dar, cum să zic, nu, dacă nu te ajungi din banii pe care-i câștigi corect. Dar e frumos să te duci, și avem prieteni.
E o relaxare... Cum să zic? Alte jocuri nu știu. Loz în plic - când venim de la cântări, fiecare din orchestră luăm câte o pungă. Îți dai seama că e păcăleală, dar ne distrăm”, a declarat Maria Cârneci.
Maria Cârneci adoră lozurile în plic
Artista a menționat și că, după concerte, obișnuiește să cumpere lozuri în plic împreună cu membrii orchestrei, considerând această activitate o distracție de grup, chiar dacă știe că șansele de câștig sunt minime.
Maria Cârneci își asumă cu dezinvoltură atât calitățile, cât și defectele, iar acest lucru o face și mai apreciată de public.