Robert De Niro, Meryl Streep, John Travolta, Sigourney Weaver şi Steve Martin sunt câteva dintre starurile filmelor care vor avea premiera în România în următoarele trei luni. Comedii, SF-uri sau animaţii cu buget impresionant, premierele programate pentru iarna aceasta au toate un numitor comun: staruri grele de la Hollywood.
Comedii cu veterani de Hollywood
De Niro este capul de afiş al distribuţiei filmului \"Everybody\'s Fine\" - comedia care va rula din 29 ianuarie şi în care mai joacă Drew Barrymore, Kate Beckinsale şi Sam Rockwell. Regizată de britanicul Kirk Jones, pelicula prezintă povestea unui pensionar care îşi vrea familia aproape cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi se anunţă drept una dintre cele mai reuşite comedii realizate în 2009.
John Travolta şi Robin Williams sunt protagoniştii unei alte comedii foarte aşteptate - \"Old Dogs\", care va avea premiera pe 8 ianuarie. Scenariul filmului are un pretext foarte ofertant pentru acest gen: doi prieteni, care sunt şi parteneri în afaceri, îşi văd viaţa dată peste cap din pricina unor gemeni de şapte ani.
Lista comediilor care vor rula pe marile ecrane din România continuă cu \"It\'s Complicated\", a cărei premieră este programată pentru 12 februarie. Distribuţia este, şi în cazul acestei pelicule, una de cinci stele: Meryl Streep, Alec Baldwin şi Steve Martin, ultimii doi formând şi cuplul care va prezenta gala premiilor Oscar din 2010. Filmul este regizat de americanca Nancy Meyers, cunoscută în special datorită celor două filme cu titlul \"Father of the Bride\", în care a jucat acelaşi Steve Martin.
Supravieţuitorii apocalipsei
Familiarizată cu genul SF după ce a jucat în filmele seriei \"Alien\", Sigourney Weaver este cel mai cunoscut nume de pe afişul producţiei \"Avatar\", care va rula în România din 18 decembrie. Regizată de James Cameron, autor şi al scenariului, pelicula prezintă confruntarea dintre un grup de pământeni şi reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre deloc prietenoasă. Filmul, în care joacă şi Giovanni Ribisi, se anunţă printre favoritele la premiile Academiei Americane de Film de anul viitor.
Morgan Freeman şi Matt Damon sunt cele două nume mari de pe afişul peliculei \"Invictus\" - o incursiune biografică în viaţa militantului anti-apartheid Nelson Mandela. Filmul este regizat de veteranul Clint Eastwood, care i-a dat un rol în film şi unuia dintre copiii săi. Premiera este programată pentru data de 19 februarie.
Foarte aşteptată de cinefili este şi producţia \"The Road\", cu Viggo Mortensen, Robert Duvall, Guy Pearce şi Charlize Theron, care va rula din 15 ianuarie. Inspirat de un roman semnat de Cormac McCarthy, scenariul filmului prezintă un viitor post-apocaliptic în care eroul principal şi fiul său învaţă că singura regulă pentru supravieţuire este să nu asculţi de nicio regulă.
Fantezii animate cu extratereştri
Fanii filmelor de animaţie au, şi ei, două motive să meargă la cinema în această iarnă. Primul se numeşte \"Planet 51\" (premiera - 4 decembrie), o fantezie cu astronauţi şi extratereştri în care vocile personajelor au fost \"împrumutate\" de la Jessica Biel, Gary Oldman şi John Cleese, iar cel de-al doilea este povestea \"The Princess and the Frog\" (premiera - 12 februarie), la care a lucrat şi celebra prezentatoare de televiziune Oprah Winfrey.