Potrivit agenţiei de presă Ansa, datoria lui Maradona se ridică la 37 de milioane de euro.
Sunt demult apuse vremurile când Maradona ridica stadioane în picioare cu fentele sale. Acum, ca antrenor al naţionalei Argentinei, nu mai are acelaşi succes, iar în ultima vreme veşti despre el nu prea mai au legătură cu fotbalul.
Poliţia italiană e pe urmele lui şi l-a încolţit când a ajuns în nordul Peninsulei, la o clinică unde se tratează de obezitate şi stres. Acolo, Maradona a fost obligat să-şi dea toată colecţia de cercei, în contul vechii datori faţă de fisc. Marele Diego ar trebui să fie obişnuit cu astfel de incidente: cu câţiva ani în urmă, poliţia italiană i-a confiscat două ceasuri de lux, în valoare de zece mii de euro. Fiscul italian a emis ordin ca fostului forbalistului să-i fie luat orice obiect are de preţ.
Nici în fotbal nu-i merge prea bine lui Maradona. Naţionala Argentinei a suferit mai multe înfrângeri şi riscă să nu se califice la Campionatul Mondial, pentru prima dată din 1970.