Talibanii pakistanezi aliaţi ai Al-Qaida sunt responsabili pentru un
val fără precedent de atentate, atacuri soldate cu peste 2.250 de morţi
în Pakistan în ultimii doi ani. În ultimele zece zile, au fost comise
atentate aproape zilnic.
Atacurile simultane de joi intervin la
patru zile de la un atac îndrăzneţ comis sâmbătă şi duminică de un
comando de zece talibani deghizaţi în soldaţi, în Cartierul general din
Rawalpindi, echivalentul Pentagonului american. Asaltul a fost urmat de
o luare de ostatici, cinci talibani luând prizonieri într-una dintre
clădirile cartierului general. După 22 de ore, forţele speciale au pus
capăt crizei, iar bilanţul a fost: opt militari ucişi, ca şi trei
ostatici şi nouă agresori.
Joi dimineaţă, în Lahore, două centre de antrenament ale poliţiei şi o
altă instalaţie a poliţiei au fost atacate de persoane înarmate, iar
autorităţile se tem că este posibil să fi fost luaţi ostatici. Cel
puţin doi agresori şi trei poliţişti au fost ucişi.
Anterior, patru-cinci oameni înarmaţi au atacat sediul Federal
Investigation Authority (FIA), din Lahore. "Doi sau trei au reuşit să
intre în clădire, unde lucrau ofiţeri de poliţie şi civili. "Am avut
trei atacuri simultane împotriva unor instalaţii de poliţie din
Lahore", a spus un oficial.
Aproape în acelaşi moment, joi dimineaţă, poliţia a fost vizată şi în
nord-vest. Un atentat sinucigaş cu maşină-capcană a vizat un post de
poliţie din Kohat, în apropiere de frontiera cu Afganistanul. Cel puţin
opt persoane au murit, a spus şeful poliţiei locale.
În plus, miercuri noapte, cel puţin patru persoane au murit într-un nou
raid aerian american care a vizat, în nord-vestul Pakistanului, repere
ale islamiştilor.
Mişcarea talibanilor din Pakistan, care a revendicat majoritatea atentatelor comise în ultimii doi ani, justifică atacurile prin dorinţa de a-şi răzbuna liderul Baitullah Mehsud, ucis la 5 august într-un raid american.