Poliţiştii ilfoveni l-au reţinut pentru 24 de ore pe bărbatul de 42 de ani, care a folosit o armă neletală, marţi, într-un centru comercial din Voluntari. "Acesta urmează să fie prezentat în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propuneri legale", a anunţat Biroul de presă al IPJ Ilfov.
Bărbatul a fost găsit de poliţişti, marţi seara, după ce fugise din centrul comercial.
"La data de 15 septembrie, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că, în incinta unei societăţi comerciale, un angajat a folosit un pistol şi a tras în interiorul respectivei societăţi comerciale. La faţa locului s-au deplasat, imediat, poliţiştii oraşului Voluntari împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier şi al Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase", informa, marţi, Biroul de presă al IPJ Ilfov.
Bărbatul este cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, uz de armă neletală şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Urmărirea penală este supravegheată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.