Preşedintele unui club sportiv din Tulcea, Leontin Rusu, a declarat pentru Agerpres, că şalăul şi ştiuca trag tot mai rar în undiţele pescarilor care-i eliberează.
"Avem concursuri în care suntem obligaţi să prindem patru specii, să luăm bonusuri, ştiuca este cel mai greu de prins. (...) În anul 2019, am organizat o etapă de campionat naţional în Deltă, împreună cu Liga română de spinning, în care au punctat peste 2.000 de ştiuci. Au punctat, adică ştiucile mai mici erau eliberate. Estimativ, atunci s-au prins peste 5.000 de ştiuci, în două zile, de către 60 de echipe de pescari. Anul trecut, în două zile, au fost concursuri cu trei sau patru ştiuci prinse de 50 de echipe", a menţionat Rusu.
La concursul organizat anul acesta, o singură echipă a găsit biban.
Leontin Rusu a adăugat că pescarii sportivi sunt nemulţumiţi din cauză că, deşi eliberează capturile, ei sunt siliți de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării să pescuiască doar în anumite zone, în timp ce plasele de pescuit umplu Delta chiar şi în prohibiţie.
"Nu ştiu dacă acolo, la pescuitul comercial, este problema. Braconajul, curentul electric, monofilamentele sunt problemele. Şi acum sunt plase, în plină prohibiţie. Cât timp nu sunt mai mulţi oameni pentru control, nu se va întâmpla nimic", a precizat Rusu.
În opinia lui, pescarii sportivi sunt de acord cu impunerea unei taxe pentru desfăşurarea activităţii în Deltă, dacă sumele strânse ar fi destinate exclusiv repopulării.
În Delta Dunării, pescuitul comercial şi sportiv/recreativ este interzis până pe data de 7 iunie, inclusiv, activitatea fiind permisă doar pe fluviu, pe segmentul care constituie frontiera de stat cu Ucraina, inclusiv în golful Musura.