Pensionarii care asistă muți de durere. Oameni de bună credință care au muncit o viața, s-au sacrificat, au îndurat timpuri grele, oameni cu credință în Dumnezeu și încă cu speranță. Pensionarii nimănui, condamnați la umilință! Ei trăiesc cu pensii de nimic, te miri din ce trăiesc și cum mai supraviețuiesc. Mulți au ajuns la mâna copiilor plecați la munci grele în afara țării iar cei mai chinuiți care nu mai au copii prin preajmă au rămas o amintire, au rămas în voia sorții, la mila vecinilor și a statului. Suflete nevinovate care au muncit o viață să se odihnească la bătrânețe cu o pensie curată, modestă, din care să trăiască decent măcar cu o pâine caldă pe masa.
Bătrânii uitați de lume care nu au cui spune că li s-a furat bătrânețea, să le spună tristețea. Bătrânii țării noastre, înțelepți cu mâini muncite, acum aspru chinuite de boli și de nevoi. Acum bâjbâie printre oameni goi la suflet, surzi la strigătele lor și orbi la sărăcie.
Citește continuarea pe realitateadindiaspora.net.
