Până în acest moment au fost montate peste o sută de panouri care indică sens unic, în sectoarele 1 şi 2 din Capitală. Comisia tehnică din cadrul Primăriei Capitalei susţine extinderea acestui program de fluidizare şi în celelalte sectoare din Bucureşti. În acest moment însă, există doar un proiect, care urmează a fi dezbătut.
Sensurile unice au fost introduse în special pe arterele secundare, pentru a încuraja eliberarea şi fluidizarea arterelor principale din Capitală.
''În zonele în care a fost introdus sensul unic fluenţa a crescut. Primăria a putut amenaja parcări atât pe dreapta, cât şi pe stânga arterei, iar lucrurile stau mult mai bine'', susţine Valentin Iana, şef serviciu sistematizare Poliţia Rutieră.