"Comisia îşi doreşte să unifice procedurile legate de documentele aferente pandemiei, în scopul pregătirii terenului pentru redeschiderea sezonului de vară. Pe măsură ce numărul de vaccinuri va creşte, ce terapiile medicale vor fi puse în practică, statele membre să decidă ridicarea restricţiilor. Partea a ridicării restricţiilor este legată de existenţa unui certificat de vaccinare a persoanei care doreşte să călătorească sau de cererea unui test PCR negativ (...) Ceea ce încearcă Comisia să facă este să propună un regulament la nivel european, ceea ce înseamnă obligativitate, nu mai este pe bază voluntară, un regulament care să unifice aceste tipuri de informaţii. Să existe un singur model de certificat verde digital, care să fie emis în toate statele membre, să poată să fie verificat la trecerea de frontieră cu uşurinţă, pentru a putea lupta şi împotriva posibilelor fraude. Acest certificat poate să fie unul de vaccinare, unul de test PCR negativ sau care să ateste faptul că ai trecut prin boală şi eşti imunizat natural", a declarat Adina Vălean, la un post TV.
Autorităţile din fiecare stat vor emite certificatul, care se va bazat pe informaţii colectate într-o bază de date naţioanle, mai spune Vălean.
Acesta va putea fi emis atât în format digital, cât şi în format tipărit și va avea chiar și un cod de bare.
Potrivit lui Vălean, la nivel european se va dezvolta "o soluţie tehică ca bază de date", astfel încât cei de la frontieră să poată verifica cu rapiditate dacă datele sunt reale şi corect.
"Ideea vehiculată a fost ca un astfel de certificat să se numească paşport și să îți sigure accesul la călătorii și libera circuaţie", mai spune comisarul european, subliniind însă că statele membre vor lua, în continuare, decizia privind circulația pe teritoriul lor. "Vor fi state care spun chiar dacă ai certificat, nu intri fără carantină, iar dacă vii cu test, poți fi scutit de carantină. Deciziile vor fi luate de fiecare stat, dar documentul va fi la fel", a arătat oficialul.
Ulterior, într-o declarație pentru Agerpres, Adina Vălean a adăugat că, deși au circulat în media tot felul de nume şi de posibile întrebuinţări pentru acest certificat verde digital, în fapt este vorba despre un instrument util pentru a facilita călătoriile în UE: "I s-a spus paşaport de vaccinare, i s-a spus biletul către libertate. A fost văzut ca o soluţie de a începe de mâine să călătorim cu condiţia de a fi vaccinaţi. Nu e niciunul din aceste lucruri, dar este un instrument util, o soluţie tehnică, pentru a facilita călătoriile în Uniunea Europeană".
Potrivit acesteia, emiterea certificatului nu va ridica restricţiile sau nu va obliga statele membre să accepte numai călători care au făcut vaccinul, de pildă.
"O ţară nu poate bloca accesul pe teritoriul ei cetăţenilor nevaccinaţi - poate cere un test negativ, poate cere dovada imunităţii naturale, dar nu poate primi doar oameni vaccinaţi. Acesta ar fi, fără îndoială, un abuz împotriva dreptului la liberă circulaţie. Nici o linie aeriană, să zicem, nu poate condiţiona accesul la serviciile ei de transport de un vaccin. A ne asigura că o persoană e sănătoasă atunci când călătoreşte nu este echivalent cu a condiţiona călătoria de un vaccin", a punctat oficaialul.