Uniunea Creştin Democrată (CDU), partidul cancelarului federal german Angela Merkel, a 'strivit' în alegeri Partidul Social-Democrat (SPD), partenerul său de coaliţie în guvernul federal, în alegerile regionale din landul Hesse, orgnizate anticipat ieri, potrivit estimărilor televiziunilor germane la ieşirea alegătorilor de la urne, transmite AFP.
Astfel, CDU a adunat 37,5% din sufragii, faţă de 36,8% la precedentele alegeri regionale, desfăşurate în februarie 2008, iar SPD - 23,5% faţă de 36,7%, ceea ce înseamnă cel mai scăzut nivel istoric în acest land din vestul Germaniei, conform estimărilor transmise de Agerpres.