Credincioşii au venit cu miile să asculte mesajul de Crăciun al Papei. Alte zeci de milioane l-au urmărit pe suveranul pontif din faţa televizorului. Mesajul Urbi et Orbi a fost transmis în direct de zeci de televiziuni din lumea întreagă.
În seara de Ajun, în timpul mesei de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a fost doborât de o femeie, care a sărit gardul, ca să-l atingă. Gărzile de corp ale suveranului pontif l-au ajutat să se ridice, iar Papa a continuat ceremonia, deşi era vizibil afectat.
Este al cincilea an de pontificat al lui Benedict al XVI-lea, care are 83 de ani. Pentru prima oară însă, mesa de Crăciun a început mai devreme cu două ore, pentru că apropiaţii papei au vrut să-l menajeze în această perioadă obositoare.
Cu puţin timp înainte de mesajul Urbi et Orbi, femeia care l-a doborât joi seară a fost dusă la spital. Tânăra, în vârstă de 25 de ani, are dublă cetăţenie, elveţiană şi italiană. Unul dintre martori a spus că femeia părea să aibă probleme psihice.