Potrivit unei surse, vedeta Playboy îşi renovează casa şi a decis să se mute pentru o vreme la prietenul ei, care este surfer şi electrician. "Cei doi locuiesc într-o rulotă", a anunţat aceeaşi sursă.
După ce a divorţat de trei ori, Pamela, în vârstă de 41 de ani, este din nou îndrăgostită. La sfârşitul lunii ianuarie, vedeta l-a cunoscut pe Jamie, pe care l-a şi prezentat celor doi fii ai ei.
Se pare că vedeta Playboy este foarte îndrăgostită de electrician şi îi apreciază stilul de viaţă. Jamie se ţine departe de petrecerile zgomotoase, băutură sau droguri, spre deosebire de foştii soţi ai vedetei: Tommy Lee, rapperul Kid Rock şi jucătorul de poker şi producătorul de filme porno, Rick Salomon.