Organizaţiile studenţeşti precizează într-un comunicat de presă că "arestarea unui lider al studenţilor reprezintă o intimidare fără precedent pentru toate organizaţiile tinerilor basarabeni din România".
"Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova nu a comentat în niciun fel acest "incident" şi nu a oferit absolut nicio explicaţie despre motivul real al reţinerii. Unul din martorii oculari susţine că pretextul ar fi fost deţinerea unui computer personal, pe care nu era instalată versiunea licenţiată a sistemului de operare Windows", se arată în comunicatul organizaţiilor studenţilor basarabeni din România.
Potrivit presei din Republica Moldova, Dan Caranfil s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, la ora 9.30, în punctul de frontieră de la Leuşeni, cu intenţia de a intra în ţară. După nouă ore, Caranfil a plecat din vamă spre Chişinău, fiind însoţit de trei persoane din cadrul Direcţiei de prevenire şi combatere a delictelor cibernetice a Ministerului Afacerilor Interne, notează presa moldoveană.
Conform unei declaraţii acordate presei de liderul organizaţiei de tineret a PLDM, autorităţile vor verifica toate informaţiile din laptopul preşedintelui ATB Iaşi.
"Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara, Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni din Galaţi şi Asociaţia Tinerilor Basarabeni din Iaşi cer eliberarea necondiţionată a colegului nostru", se mai precizează în comunicatul studenţilor basarabeni.