"Fiecare nouă unealtă sigură şi eficientă contra Covid-19 este încă un pas pentru controlul pandemiei", a comentat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
OMS a omologat deja vaccinul de la Pfizer-BioNTech, precum şi pe cel de la AstraZeneca-Oxford, fabricat în India şi în Coreea de Sud. Aceste vaccinuri necesită injecţii în două doze iar cel de la Pfizer nu poate fi stocat decât la temperaturi foarte scăzute.
În schimb, serul de la Johnson & Johnson poate fi menţinut în frigidere clasice.
Unda verde dată vineri permite integrarea vaccinului în sistemul Covax al Alianţei pentru vaccinuri (Gavi), OMS şi CEPI, prin care se livrează vaccin împotriva Covid-19 ţărilor aflate în curs de dezvoltare.
Tedros Adhanom Ghebreyesus a precizat că speră ca sistemul Covax să primească "cât mai repede posibil" 500 de milioane de doze din noul vaccin.
Bruce Aylward, un consilier al directorului general, a precizat că speră ca primele doze să ajungă "în iulie sau chiar înainte".