Prin acest proiect european, oamenii
de ştiinţă primesc fonduri pentru a studia schimbările din ecosistemele
Mării Mediterane şi Mării Negre din ultimii 50 de ani. În total, 68 de
institute din 23 de ţări sunt implicate în SESAME.
Meduzele veninoase s-au răspândit deja de-a lungul coastei turce a
Mării Negre. Oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă acestea vor ajunge şi pe
coasta bulgară. De asemenea, au fost descoperite meduze specifice Mării
Negre în Mediterana.
"Deşi cele două mări sunt foarte diferite, există deja similarităţile
între ele", a explicat Snejana Momceva, coordonatoarea proiectului
pentru Bulgaria.
Potrivit ei, din cauza încălzirii globale, Marea Neagră seamănă din ce
în ce mai mult ca Mediterana, care, la rândul său, începe să aibă
caracteristici de mare tropicală. De altfel, experţii au descoperit
deja o specie de peşte tropical în Mediterana, care devine toxic atunci
când ajunge la lungimea de 10 centimetri.