"Crima s-a petrecut în timp ce victima stătea la calculator. Copilul a
venit din spate şi a lovit-o în cap cu ciocanul, iar după ce aceasta a
căzut, copilul a continuat să-i aplice mai multe lovituri. El a
recunoscut fapta, a spus că nu poate explica de ce a făcut acest lucru,
că a fost un impuls de moment, după ce victima nu a vrut să-l lase să
plece de acasă", a declarat pentru NewsIn procurorul Carmina Pascal,
şef Secţie Urmăriri Penale de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Aceasta a adăugat că tatăl copilului nu se afla acasă în momentul crimei.
Potrivit procurorilor, după înfăptuirea crimei, copilul a luat-o pe
sora sa, în vârstă de 5 ani, şi a dus-o la un adăpost de copii în satul
Vânători, în apropiere de municipiul Iaşi. Ajuns la centru de
plasament, copilul le-a spus angajaţilor că a găsit-o pe fetiţă pe un
deal, susţinând că aceasta a fost abandonată de părinţii ei.
"Ulterior,
un echipaj de poliţie, apelat de angajaţii adăpostului, l-au
identificat pe copil în centrul localităţii, ocazie cu care acesta a
mărturisit că a ucis-o pe mama sa", a complet procurorul ieşean.
Conform legii, elevul nu va răspunde penal pentru fapta sa pentru că nu
a împlinit încă vârsta de 14 ani. El a fost internat, afirmă
procurorii, la Spitalul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi, iar medicii
l-au supus unei expertize medico-legală psihiatrice pentru a determina
dacă acesta are discernământ.
"În funcţie de rezultatele expertizei, copilul va fi internat în spital sau într-un centru medical educativ", a mai spus procurorul Carmina Pascal.