NASA a lansat două sonde lunare de la baza Cape Canaveral
Agenţia Spaţială Nord-Americană a lansat cu succes joi noapte două sonde lunare care vor pregăti întoarcerea americanilor pe Lună prevăzută pentru anul 2020. Sondele sunt transportate de o rachetă Atlas 5, fără echipaj uman, a cărei lansare a avut loc de la baza aeriană Cape Canaveral din Florida.
Acest proiect al NASA vine după ce o problemă de ordin tehnic a blocat
lansarea către Staţia Spaţială Internaţională a navetei Endeavour. O
nouă tentativă este aşteptată abia la jumătatea lunii viitoare. În
ceea ce priveşte misiunea lunară, aceasta îi va costa pe americani
aproape 600 de milioane de dolari. Obiectivele sunt cartografierea
suprafeţei lunare, identificarea locurilor propice pentru aselenizare
şi diverse măsurători.