"Evident vom face o modificare la unul dintre programele ministerului,
astfel încât personalul din centrele de transfuzii să poată beneficia
în continuare de sporuri. E foarte adevărat că s-au acordat sporuri la
nivelele maxime în primele 6 luni. Ar fi fost util ca managerii
centrelor să fie atenţi cum drămuiesc cheltuielile, dar, pentru că au
cheltuit deja aceşti bani, trebuie să găsim resursele pentru a asigura
continuitatea în sistem. Nu ne putem permite să rămânem fără sânge", a
declarat ministrul.
În altă ordine de idei, Bazac a promis că
va continua proiectul început de fostul ministru, Eugen Nicolăescu,
privind construcţia de spitale, deşi în acelaşi timp, a afirmat că sunt
prea multe spitale în România. "În ceea ce priveşte cele 15 spitale
regionale, 8 vor începe să fie construie în acest an, există un
Memorandum al Guvernului, celelalte 7 vor începe anul viitor. Cel de la
Tg Mureş este între cele 8 care încep anul acesta", a promis Bazac.
Ministrul a dat din nou asigurări că în sistemul sanitar nu vor fi
reduceri de personal. "Începând cu 1 septembrie, România va trece la
programul european de lucru în domeniu medical. În aceste condiţii nu
se pune problema ca personalul medical să plece în concediu fără plată.
Nu ne putem permite asta, ţinând cont de situaţia sistemului de
sănătate şi necesitatea personalului", a spus ministrul.
În prezenţa lui Raed Arafat, care a fost subsecretar de stat şi în
guvernul anterior, Ioan Bazac a criticat politica sanitară din acea
perioadă, în special întârzierile făcute în domeniul medicinei de
urgenţă. "Acest proiect (telemedicina-nota red), negociat cu Banca
Mondială, a început în august 2004. În primii doi ani ai fostei
guvernări proiectul a stagnat. Sumele pe care Guvernul ar fi trebuit să
le utilizeze pentru realizarea acestui sistem, pentru dezvoltaarea UPU,
pentru ambulanţe, nu s-a făcut. România plăteşte sume foarte mari la
Banca Mondială pentru neangajarea acestor bani, dar 48 de luni
proiectul a stagnat total", a încheiat ministrul.