Membrii Cabinetului Boc mai au la dispoziţie doar o săptămână pentru a decide cum vor reduce cheltuielile de personal. La unele ministere vor fi reduse salariile, dar se vor face şi concedieri.
"Descentralizarea pe care deja am început-o va aduce, probabil, un procent mult mai mare faţă de ceea ce înseamnă reducerile de personal", a spus Ilie Sârbu, ministrul Agriculturii.
La Ministerul Turismului se pare că nici nu au început să se facă angajări. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile ministrului Elena Udrea. "Noi nu am reuşit să facem nici angajările pe care ni le propusesem, funcţionăm într-un format ca cel pe care l-a avut fostul Departament de Turism, aşa că nouă ne va fi mai uşor să ne încadrăm în cheltuieli cu salarii mai mici", a spus aceasta. "Ministerul Turismului va avea o scădere în buget de 8%", a concluzionat Elena Udrea.
Pe de altă parte, ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu a spus că nu acceptă aceste disponibilizări pentru că, "în urma unei astfel de măsuri, sălile de clasă ar rămâne goale".
Funcţionarii sunt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă, mai ales prin procesul de restructurare a agenţiilor din subordinea ministerelor.
Agenţia Domeniilor Statului este una dintre agenţiile care se vor desfiinţa. Potrivit ministrului Sârbu, aceasta "va trece în administraţia locală, până la primării".
O altă propunere este comasarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului cu Agenţia pentru Protecţia Familiei, fapt ce va duce la reducerea numărului de departamente, dar şi al angajaţilor.
Premierul Emil Boc a atras atenţia că, în termen de o lună, comitetul interministerial va lua deciziile cu privire la comasarea şi restructurarea unor agenţii guvernamentale.