"Medvedev cheamă la o reglementare paşnică a situaţiei, cât mai repede
posibil, la reinstaurarea ordinii şi la respectarea regulilor
constituţionale şi electorale", se arată în comunicatul difuzat în
seara zilei în care, potrivit Constituţiei, a expirat mandatul lui Voronin
de şef al statului.
Preşedintele moldovean l-a informat pe
liderul de la Kremlin despre actele de "dezordine masivă" care au urmat
după ce opoziţia a contestat victoria comuniştilor în alegerile de
duminică.
Medvedev şi Voronin au avut o întâlnire la Moscova la sfârşitul lunii
martie, iar opoziţia a văzut în aceasta un sprijin electoral rus
acordat preşedintelui moldovean, care conduce Partidul Comuniştilor.
Rusia, Ucraina şi OSCE sunt mediatori în conflictul pe care Chişinăul
îl are cu regiunea separatistă transnistreană, iar UE şi Statele Unite
participă la aceste negocieri multipartite în calitate de observatori.
De altfel, agenţiile străine informează că preşedintele Vladimir Voronin a cerut marţi ajutor de la Occident pentru a readuce ordinea în ţară, după ce
protestatarii au luat cu asalt birourile Administraţiei Prezidenţiale
şi au devastat Parlamentul. "Autorităţile moldovene sunt extrem de
preocupate de tulburările în masă din centrul capitalei şi cer
structurilor occidentale să intervină pentru a rezolva situaţia", le-a
declarat Voronin ambasadorilor străini acreditaţi la Chişinău, potrivit
Interfax.
Republica Moldova şi-a chemat pentru consultări ambasadorul la Bucureşti, ca
urmare a acestor evenimente în care, după cum au acuzat mai mult sau
mai puţin voalat comuniştii, ar fi implicată şi România.