La cererea Italiei, care a solicitat ajutorul statelor vecine, "Grecia,
Germania, Franţa, Spania şi Suedia au propus deja (să trimită - n.r.)
experţi tehnici prin intermediul Mecanismului Comunitar pentru
Protecţie Civilă", a anunţat Comisia într-un comunicat. "Alte
oferte sunt aşteptate în timpul zilei", a adăugat CE.
Aceste state au propus "zece experţi specializaţi în stabilirea
stadiului în care se află clădirile după cutremure", a
precizat instituţia europeană. Specialiştii "vor ajunge la Roma la
începutul săptămânii viitoare".
Mecanismul European pentru Protecţie Civilă este un sistem de
informare, supraveghere şi coordonare al cărui scop este să faciliteze
cooperarea între statele europene pentru a ajuta ţările afectate de
catastrofe naturale.
În plus, guvernul italian a solicitat şi fonduri din partea CE pentru a putea face faţă consecinţelor seismului.