Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al judeţului Olt au fost informaţi, în jurul orei 0.14, că în
Gara Spineni din Olt cea de-a doua locomotivă a unui tren personal,
ce venea dinspre Craiova, a luat foc. Până la sosirea
acestora, mecanicii de pe locomotivă au evacuat pasagerii şi au
încercat să stingă incendiul cu ajutorul stingătoarelor din dotarea
trenului, pentru ca focul să nu se extindă la vagoanele de pasageri.
Purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Cristian Croitoru, a declarat că la sosirea pompierilor exista, în ciuda intervenţiei
ceferiştilor, pericolul ca focul să se extindă, deoarece locomotiva
care luase foc nu a fost decuplată de la trenul de călători.
"Incendiul putea să se propage la cealaltă locomotivă şi la vagoanele
de călători pentru că a doua locomotivă a trenului, folosită pentru
încălzirea vagoanelor, care luase foc, nu fusese decuplată. Fiind vorba de un tren de noapte care venea dinspre Craiova, numărul
pasagerilor aflaţi în acesta a fost mic, oamenii fiind evacuaţi cu
uşurinţă fără ca viaţa să le fi fost pusă în pericol", a declarat
Croitoru.
Potrivit acestuia, din primele cercetări, incendiul a pornit de la o
scurgere accidentală de motorină de la injectorul agregatului care
producea căldură în vagoanele de călători. Purtătorul de cuvânt al ISU
Olt a susţinut că pagubele produse de incendiu au fost minime.