Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru, declara că aproximativ 5.000 de sindicalişti au plecat de la mitingul din Piaţa Victoriei, la care participau în continuare 10.000 de oameni.
"Habar n-am ce se întâmplă, noi am
hotărât să părăsim Piaţa Victoriei începând cu ora 13. Nu ştiu ce i-a
determinat să se îndrepte către autocare", a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din ţară au început să părăsească
Piaţa Victoriei începând cu ora 11:45, însă cei mai mulţi au plecat
după discursul preşedintelui CNSLR Frăţia, Marius Petcu. După el a
urmat preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor,
moment în care sindicaliştii au început să plece.
Manifestaţia organizată de Alianţa Bugetarilor, la care a fost anunţată
participarea a 20.000 de sindicalişti în Piaţa Victoriei, a fost
deschisă de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în jurul orei 11:00,
manifestanţii scandând lozinci antiguvernamentale.
Citeşte şi Mii de sindicalişti au protestat pe 7 octombrie în Capitală